Am mereu emoții atunci când trebuie să vorbesc despre Ilie. Întorcându-mă în timp, îmi aduc aminte de unde am pornit, câte lucruri ni s-au întâmplat și unde am ajuns azi. Am avut parte atât de probleme, de necazuri, dar și de lucruri foarte frumoase, de bucurii de care și acum îmi aduc aminte cu zâmbetul pe buze.

În toți anii de căsnicie am trăit atât de multe lucruri, eu și soțul meu, încât am putea scrie o adevărată poveste de viață. Ilie m-a cucerit atât prin bunătatea lui, cât și prin modestie, prin curajul de a face mereu lucruri noi, dar și prin energia lui. Ne completăm perfect unul pe celălalt, pentru ca la rândul meu sunt foarte dinamică. Și ne-a unit acest lucru.
Familia mereu a fost importantă pentru noi. De aici avem și cele mai mari bucurii. Atunci când s-au născut copiii noștri, eu am renunțat la serviciu, și am ales să mă dedic lor în întregime, pentru ca Ilie sa poată construi tot ce și-a propus. Așa suntem noi, adevărați coechipieri! Toată viața noastră am mers umăr la umăr, iar prietenii cei mai apropiați întotdeauna ne-au spus ca „nu există Ilie fără Marina și Marina fără Ilie”.

Am trecut în viață atât prin bune, cât și prin rele. Ca orice om! A contat mult faptul că mereu am comunicat, mereu am știut cum să venim unul în întâmpinarea celuilalt. Într-o căsnicie e important să îl cunoști pe celălat, să îi știi aspirațiile, să îl înțelegi și cred că cel mai important să îi cunoști suferințele. Îmi aduc aminte de poveștile spuse de soțul meu despre copilăria lui. A fost un roman, ca de altfel, întreaga sa viață. Ei au fost cinci frați, iar mama lor a murit, din păcate, când soțul meu era destul de mic.

Frații mai mari au dus apoi tot greul familiei. Au preluat mai departe ,,sarcina” creșterii și educării celor mai mici. Au făcut numeroase sacrificii, au fost o familie foarte unită și au avut mare grijă unii de celilalți. Și din momentul în care s-a putut, soțul meu a devenit stâlpul familei. Ca orice familie, și familia noastră a avut parte de evenimente nefericite, accidente, operații și multe alte astfel de necazuri. Iar eu și soțul meu am fost mereu cei care au gestionat situațiile de criză. Pentru Ilie nu e nimic mai important decât familia, si nu și-a uitat niciodată radacinile, obiceiurile și tradițiile, mereu onorându-le în cel mai frumos mod. Credința, respectul datorat părinților și fraților au ocupat mereu un loc de cinste în inima lui. An de an, le cinstim memoria prin slujbele pe care le organizăm cu toata familia, chiar la casa parinteasca din Cacova. Este o casă mică, pe care Ilie o iubește foarte mult. A fost renovată complet. Eu însămi m-am ocupat de acest lucru, și am păstrat același stil, arată exact ca atunci când Ilie era mic. El și-a dorit foarte mult să rămâna așa cum o știa din copilărie, pentru ca este foarte atașat de locul unde s-a născut. Nu și-a uitat niciodată rădăcinile și mereu când a putut, a contribuit la dezvoltarea locului natal.

Sunt lucruri care nu se văd din afară, sau probabil se văd diferit, însă pentru noi nimic nu a fost simplu. Mai ales pentru Ilie. Nici viața personală sau cea profesională nu a fost mereu ușoară. Îmi aduc aminte de plecarea soțului meu de la IRTA. Avea 42 de ani, și s-a văzut nevoit să o ia de la capăt.

Au fost momente dificile! Au fost vremuri când a acceptat slujbe sub nivelul lui profesional, si a muncit orice, numai să aducă venituri în căminul nostru – căra marfă, facea aprovizionare, practic se ocupa de orice. În acea
perioadă locuiam la bloc, și îmi amintesc și acum, de parcă ar fi fost ieri, cum Ilie se plimba prin sufragerie, la 3-4 noaptea, pentru că nu putea dormi de griji. A construit un imperiu, dar nu a fost nici ușor, nici lipsit de riscuri.

În cea mai mare parte a tinereții noastre, a fost mai mult pe drumuri, și nu știam niciodată când pleca. Eram mereu preocupată să fie totul pregătit din timp, hainele, pachetul cu mâncare, absolut tot ce avea nevoie.
De multe ori, acum, când ne amintim de acea perioadă, mie îmi place să glumesc și îi spun soțului meu: „Măi, Ilie, acum mă vezi și tu îmbrăcată frumos și aranjată, pentru că atâția ani m-ai văzut doar în pijamale!”. Râdem, apoi! Cu drag ne aducem aminte de toate, bune sau rele. Noi am fost și suntem o familie extrem de unită. Ilie pentru mine este un fenomen de om. Am înțeles foarte bine ce fel de bărbat este și ce caracter puternic are.

L-am sprijinit în fiecare decizie și în orice moment dificil. Și ne-am împărțit ,,sarcinile” de viață și de afaceri, așa cum se întâmplă într-o echipă bine sudată. Familia a fost mereu pe primul plan pentru noi, iar acum ne bucurăm de realizări, de tot ce am dăruit, și în special de copiii noștri, care au crescut tare frumos și de care suntem foarte mândri!